Distractie si rasfat pentru turistii din Tara Hategului !

Ce ziceti de o pauza pentru reincarcarea bateriilor, ca sa trecem mai usor prin acest inceput de toamna ?

Cazandu-va la una dintre pensiunile din comuna Salasu de Sus cu siguranta veti avea parte de un weekend reconfortant!

In timp ce domnii pot incerca experiente extreme participand la un joc de AirSoft la Nucsoara ,  doamnele si domnisoarele se pot rasfata la salonul Natural Beauty&Spa din Ohaba de Sub Piatra.

AirSoft Nucsoara

Natural Beauty&Spa

Cetatea Medievala Malaiesti/ InfoTurism Salasu de Sus

A fost și ediția a 4-a a Festivalului cetății Mălăiești

     A venit și a trecut a 4-a ediție a Festivalului Cetății Mălăiești, dar au rămas amintirile despre o ediție reușită prin truda autorităților locale cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și al instituțiilor județene de cultură.
Amenințată de vremea capricioasă din zilele precedente, sărbătoarea de la cetatea Mălăiești, părea să adune un număr foarte mic de participanți, dar ”Magicianul din Carpați”, prezent și el la festival, a împrăștiat norii, iar oamenii au început să vină.
Fiecare s-a putut bucura de ce l-a interesat mai mult din programul anunțat de organizatori.
Nimeni însă nu a putut trece cu vederea prezența producătorilor locali care au adus în cortul rezervat lor, o sumedenie de produse proaspete și îmbietoare.
Pe lângă nelipsiții ”virșli de Sălaș”, vizitatorii au putut gusta sarmalele doamnei Păștilă din Mălăiești, prăjiturile doamnei Bălușă, sucurile naturale, vinul sau palinca din producția d.lui Neiconi din Paroși, zmeura d.lui Pârvan din satul Zăvoi, sau mierea adusă de dl. Cosmin Boantă din Ohaba de Sub Piatră. Nu au lipsit nici produsele cosmetice obținute din ingrediente maturale oferite de COOL-CAT Nucșoara. Inclusiv săpun de casă atât de atrăgător, încât puteai să crezi că este o prăjitură! Puteți găsi mai multe detalii despre producătoriii locali și produsele lor în pagina ”Produse locale”. De asemenea, puteți să vedeți care dintre ei pot fi văzuți la lucru în pagina ”Activități”.

     Desigur, copii au gustat cu bucurie din dulciurile oferite la ștandul producătorilor locali, dar deliciul după amiezii l-a făcut numărul ”Magicianului din Carpați” care a stîrnit lacrimi de emoție chiar și în rândul părinților.

     Prezența Lăncierilor Cetății Ardud, a colorat și mai mult atmosfera medievală din preajma Cetății Mălăiești.
Spectacolul folcloric a reușit să rețină publicul până seara când jongleriile cu focul tinerilor din Ardud și focurile de artificii au pus capăt unei noi ediții reușite în istoricul Festivalului Cetății Mălăiești.

La 3 septembrie 2022 – Ediția din acest an a Festivalului Cetății Mălăiești

În data de 3 septembrie 2022,
la Cetatea Mălăiești va începe
Festivalul Cetății.

Pe lângă momentele culturale va avea loc și un târg al produselor locale.

Afisul Festivalului Malaiesti 2022

Afisul Festivalului Malaiesti 2022