Repere istorice
Comuna Sălaşu de Sus este aşezată la limita nordică a Parcului Naţional Retezat, într-o zonă peisagistică extraordinară, plină de tradiţii, marcând drumul de acces către una dintre cele patru porţi care fac deschiderea către masivul Retezat.
Comuna Sălașu de Sus face parte din Tara Haţegului, un ţinut bogat în vestigii istorice şi în rămăşiţe fosilifere cuprinse în recentul perimetru al Geoparcului Internaţional UNESCO Tara Haţegului.
Prima atestare documentară
a zonei datează din anul 1360
Potrivit numeroaselor descoperiri arheologice făcute în această zonă, Sălaşu de Sus prezintă o istorie multimilenară, integrată în cea a Țării Hațegului, din care face parte. Descoperirile arheologice demonstrează că zona a fost populată încă din perioada neolitică. Există dovezi importante în special din epoca neoliticului a comunei primitive, descoperite cu prilejul cercetărilor arheologice.
Așezările din acest areal au cunoscut prosperitatea Daciei lui Burebista şi a dominaţiei romane din primele secole ale erei creştine, fiind în imediata apropiere a capitalei Daciei Romane de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
De-a lungul anilor s-au făcut numeroase cercetări arheologice care prezintă o istorie a Sălaşului de Sus întinsă pe mai multe milenii: piatră cioplită, sculptată, două comori conţinând sute de monede din cupru şi două ulcele de lut datate în perioada macedoniană (mai precis din perioada regelui Filip al II-lea), precum şi sute de dinari romani din argint. Prima comoară a fost descoperită în 1935, iar cea de-a două în 1956.
De asemenea, s-au păstrat vestigii din perioada dominaţiei romane, când Legiunea a XIII-a „Gemina” era cantonată în zonă: monumente funerare reprezentându-l pe Hercule, oale, resturi de cărămizi etc.
Cnejii hațegani
Cnezatele din Ţara Haţegului erau formaţiuni teritoriale militare şi juridice care au funcţionat pe parcursul secolelor XIII-XV. Din anul 1427 Ţara Haţegului începe să se desprindă de voievodatul lui Litovoi şi să se integreze în Regatul Ungar.
Istoricul Radu Popa a identificat 10 “mari cnezate” haţegane, şi anume: cnezatul Râului Mare, cnezatul Densuşului, cnezatul Râului Bărbat, cnezatul Râului Alb, cnezatul Britoniei, cnezatul Strei-Sângeorgiului, cnezatul Cernei, cnezatul Sălaşurilor, cnezatul Silvaşului şi cnezatul Vadului.
Ţinutul haţegan şi-a păstrat o anumită autonomie pe aproape tot parcursul Evului Mediu.
Adunările cneziale aveau drept de judecată, până în secolele XIV-XV, iar cnejii haţegani formau un corp distinct în cadrul armatei transilvănene. Ei erau mici nobili români, dar la presiunea Regatului Ungar au fost determinaţi să se maghiarizeze.
În timpul regelui Carol Robert de Anjou, care a domnit în prima jumătate a secolului al XIV-lea, românii nu au mai fost acceptaţi în rândul nobilimii, dacă nu treceau la catolicism şi nu se maghiarizau. Fideli credinţei lor ortodoxe, o parte din cnejii haţegani, fie trec Carpaţii în Ţara Românească sau Moldova, fie decad şi ajung ţărani liberi, apoi iobagi sau şerbi.
Cei care adoptau limba maghiară şi îşi maghiarizau numele trecând şi la religia catolică, rămâneau mai departe nobili în cadrul Regatului Ungar.
După procesul de maghiarizare şi catolicizare, între familiile nobiliare din Ţara Haţegului se aflau familia Morsyna de Reketrye sau Morsinay, Muşina de Rac (familie din care se trage si Erzsebet Morzsinay, mama lui Iancu de Hunedoara), familia de Pesthyen, Pesthyeny din Peşteana. Familia Kende sau Kendeffy de Malomviz din Râu de Mori, familia Corvinus de Hunyad, care l-a dat pe voievodul Transilvaniei Iancu de Hunedoara şi pe fiul lui, regele ungar Matei Corvin.
Cei mai vestiţi peste timp au ramas cnejii Râului Mare, numiţi Cândea, Kendeffy, Cânde, Kende, Cândres sau Kanderessy.
Monumente istorice
Cetatea medievală Mălăiești
Cetatea datează din secolul al XIV-lea, fiind un exemplu de arhitectură medievală specifică fortificațiilor nobiliare ale vremii din Țara Hațegului.
Inițial a servit drept turn-locuință, ulterior fiind construite ziduri de apărare și patru turnuri bastion.
Cetatea a aparținut cnejilor români din Sălașu de Sus, curtea nobiliară și biserica din centrul satului, cunoscută drept ”Biserica iobagilor”, fiind de asemenea, ctitoriile lor.
sursa: Asociația Rengerilor din România, broșura Descoperă Retezatul și Țara Hațegului.
Curtea nobiliară Cândreș din Sălașu de Sus – ruine medievale (sec. XV-XVII)
A fost construită în Evul Mediu târziu, sec. al XV-lea, de către familia cnejilor de Sălaș.
Această familie avea deja o cetate fortificată la Mălăiești, în caz de pericol, însă și-au dorit o reședință mai confortabilă pentru vremuri de pace.
Astăzi se pot vedea ruinele care mai păstrează urmele camerelor spațioase, dispuse în jurul unei curți interioare.
Arhitectura se remarcă prin ferestrele largi, care aveau sticlă lucrată manual și bolți din cărămidă, un lux rar în acele vremuri.
sursa: Asociația Rengerilor din România, broșura Descoperă Retezatul și Țara Hațegului.
Biserica Înălțarea Domnului din Nucșoara
Este un monument istoric românesc, construit în secolul XVII. Construcția este din piatră și bolovani masivi, zidurile ajungând până la 1,5 m grosime. Acoperișul este din șindrilă (lemn), iar turnul bisericii este separat de corpul clădirii.
sursa: V. Drăguț, Vechi monumente hunedorene pagina 35
Biserica Nemeșilor din satul Sălașu de Sus (sec. XV)
Biserica parohială reformată din satul Râu Alb (sec. XV-XVI)
În satul Râu Alb există un monument dedicat Regelui Ferdinand și eroilor din Râu Alb căzuți în Primul Război Mondial, construit în anul 1920 de săteni și primarul de atunci, Ioan Stoicuța. În mijlocul monumentului se găsea efigia Regelui Ferdinand și stema regală, însă, acestea au fost distruse de comuniști în anul 1948.
upă 70 de ani, în anul 2018, monumentul a fost reîntregit.
În fiecare an, la 25 octombrie are loc o ceremonie de depunere de coroane..
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.