Câteva repere istorice

Istoria comunităţii din Sălaşu de Sus se integrează în cea a Ţării Haţegului, a cărei parte integrantă este, şi se pierde în negura timpului. Descoperirile arheologice demonstrează că zona a fost populată încă din perioada neolitică. Zona a cunoscut prosperitatea în perioada Daciei lui Burebista şi a dominaţiei romane din primele secole ale erei creştine.
În perioada medievală, Sălașu de Sus a fost reședința unor familii nobiliare descendente ale cneazului Iaroslav. Evoluția economică a zonei a fost strâns legată de prosperitatea economică a acestor familii.

Citește mai mult

 

Potrivit numeroaselor descoperiri arheologice făcute în această zonă, Sălaşu de Sus prezintă o istorie multimilenară.

Există dovezi importante ale locuirii acestei zone,  în special din epoca neoliticului a comunei primitive, precum piatră cioplită, sculptată.

În anul 1935 și apoi în 1956, au fost descoperite două tezaure conţinând sute de monede din cupru şi două ulcele de lut datate în vremea macedoneană, mai precis în perioada regelui Filip al II-lea, precum şi sute de dinari romani din argint. 

Scurtă monografie a comunei Sălașu de Sus

cetatea_salas2
Curtea nobiliară din Sălașu de Sus

SITURI ARHEOLOGICE:

  • Biserica medievală de la Coroiești
  • Așezarea romană de la Mălaiești – Dealul Cetății
  • Necropola medievală de la Mălăiești – Progadea cea Veche, 
  • Cetatea medievală de la Mălăiești – Sub Brazi
  • Podul roman de la Ohaba de Sub Piatră
  • Situl arheologic de la Ohaba de sub Piatră – Dealul Viilor
  • Așezarea medievală de la Nucșoara – Gura Plaiului
  • Situl bisericii românești Pogorârea Sf. Duh din Paroș
  • Așezarea de la Peștera – Grota Capela
  • Biserica Ortodoxă de la Peștera
  • Așezarea neolitică de la Râu Alb – Cetate
  • Biserica medievală de la Salașu de Jos – Cimitir
  • Biserica ortodoxă medievală de la Zăvoi
  • Drumul de epocă romană de la Sălașu de Sus – Drumul Jiului
  • Asezarea de epocă romană de la Sălașu de Sus
  • Situl bisericii romanești Sf. Nicolae de la Salașu de Sus
  • Drumul roman de la Ohaba de sub Piatră
  • Situl arheologic de la Sălașu de Sus – Șasa
  • Așezarea de epocă romană de la Râu Alb – Latura Cetăți
  • Așezarea de epocă medievală de la Peștera – Cetatea Haiducilor
  • Situl bisericii românești Înălțarea Domnului de la Nucșoara
  • Situl arheologic de la Peștera – Cetate
  • Ciocan neolitic la Peștera

Monumente istorice

Biserica Înălțarea Domnului din Nucșoara 
Este un monument istoric românesc, construit în secolul XVII. Construcția este din piatră și bolovani masivi, zidurile ajungând până la 1,5 m grosime. Acoperișul este din șindrilă (lemn), iar turnul bisericii este separat de corpul clădirii.
sursa: V. Drăguț, Vechi monumente hunedorene pagina 35

Casa parohială ortodoxă din Nucșoara (sec. XIX)

Cetatea medievală Mălăiești
Cetatea datează din secolul al XIV-lea, fiind un exemplu de arhitectură medievală specifică fortificațiilor nobiliare ale vremii din Țara Hațegului.
Inițial a servit drept turn-locuință, ulterior fiind construite ziduri de apărare și patru turnuri bastion.
Cetatea a aparținut cnejilor români din Sălașu de Sus, curtea nobiliară și biserica din centrul satului, cunoscută drept ”Biserica iobagilor”, fiind de asemenea, ctitoriile lor.
sursa: Asociația Rengerilor din România, broșura Descoperă Retezatul și Țara Hațegului.

Curtea nobiliară Cândreș din Sălașu de Sus – ruine medievale (sec. XV-XVII)
A fost construită în Evul Mediu târziu, sec. al XV-lea, de către familia cnejilor de Sălaș.
Această familie avea deja o cetate fortificată la Mălăiești, în caz de pericol, însă și-au dorit o reședință mai confortabilă pentru vremuri de pace.
Astăzi se pot vedea ruinele care mai păstrează urmele camerelor spațioase, dispuse în jurul unei curți interioare.
Arhitectura se remarcă prin ferestrele largi, care aveau sticlă lucrată manual și bolți din cărămidă, un lux rar în acele vremuri.
sursa: Asociația Rengerilor din România, broșura Descoperă Retezatul și Țara Hațegului.

Biserica parohială reformată din satul Râu Alb (sec. XV-XVI)

Biserica de zid „Sfinții Atanasie și Chiril” din Sălașu de Sus,  cunoscută și sub numele ”Biserica din Ulița Mare” (probabil sec. XVI)

Biserica Nemeșilor din satul Sălașu de Sus (sec. XV)

Lista monumetelor istorice de pe teritoriul comunei Sălașu de Sus (png 50KB)

Biserica parohială reformată din Râu Alb
Biserica parohială reformată din Râu Alb

Cnejii hațegani

Atestarea documentară a localităților componente:

Coroiești 1447
Mălăiești 1444
Nucșoara 1359
Ohaba de Sub Piatră 1457
Paroș 1453

Peștera 1464
Râu Alb 1398
Râu Mic 1445
Sălașu de Jos 1360
Zăvoi 1547

      Cnezatele din Ţara Haţegului erau formaţiuni teritoriale militare şi juridice care au funcţionat pe parcursul secolelor XIII-XV. Din anul 1427 Ţara Haţegului începe să se desprindă de voievodatul lui Litovoi şi să se integreze în Regatul Ungar.
Istoricul Radu Popa a identificat 10 “mari cnezate” haţegane, şi anume: cnezatul Râului Mare, cnezatul Densuşului, cnezatul Râului Bărbat, cnezatul Râului Alb, cnezatul Britoniei, cnezatul Strei-Sângeorgiului, cnezatul Cernei, cnezatul Sălaşurilor, cnezatul Silvaşului şi cnezatul Vadului. Ţinutul haţegan şi-a păstrat o anumită autonomie pe aproape tot parcursul Evului Mediu.
Adunările cneziale aveau drept de judecată, până în secolele XIV-XV, iar cnejii haţegani formau un corp distinct în cadrul armatei transilvănene. Ei erau mici nobili români, dar la presiunea Regatului Ungar au fost determinaţi să se maghiarizeze.
În timpul regelui Carol Robert de Anjou, care a domnit în prima jumătate a secolului al XIV-lea, românii nu au mai fost acceptaţi în rândul nobilimii, dacă nu treceau la catolicism şi nu se maghiarizau. Fideli credinţei lor ortodoxe, o parte din cnejii haţegani, fie trec Carpaţii în Ţara Românească sau Moldova, fie decad şi ajung ţărani liberi, apoi iobagi sau şerbi.
Cei care adoptau limba maghiară şi îşi maghiarizau numele trecând şi la religia catolică, rămâneau mai departe nobili în cadrul Regatului Ungar.
După procesul de maghiarizare şi catolicizare, între familiile nobiliare din Ţara Haţegului se aflau familia Morsyna de Reketrye sau Morsinay, Muşina de Rac (familie din care se trage si Erzsebet Morzsinay, mama lui Iancu de Hunedoara), familia de Pesthyen, Pesthyeny din Peşteana. Familia Kende sau Kendeffy de Malomviz din Râu de Mori, familia Corvinus de Hunyad, care l-a dat pe voievodul Transilvaniei Iancu de Hunedoara şi pe fiul lui, regele ungar Matei Corvin.
Cei mai vestiţi peste timp au ramas cnejii Râului Mare, numiţi Cândea, Kendeffy, Cânde, Kende, Cândres sau Kanderessy.

Aici s-a scris istorie!