Nu-i loc
de plictiseală!
Frumusețea acestor locuri este un dar de la natură, dar și al secolelor de existență dusă de oamenii Sălașului.
Cascade, peșteri, pajiști, instalații de tehnică rurală, monumente istorice, legende și evenimente dăruiesc cu generozitate CUNOAȘTERE, LINIȘTE, RELAXARE și ÎNCÂNTARE.
Obiective turistice
în comuna Sălașu de Sus
- Cetatea Mălăiești
- Curtea nobiliară de la Sălașu de Sus
- Peștera Gura Cetății
- Fânețele cu narcise de la Nucșoara
- Cascada Lolaia
- Rezervația naturală Vârful Poieni
- Ruinele podului roman de la Ohaba de sub Piatră
- Biserica ”Înălțarea Domnului” din Nucșoara
- Biserica de zid „Sfinții Atanasie și Chiril” din Sălașu de Sus (Biserica din Ulița Mare)
- Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Sălașu de Sus (Biserica de peste apă)
- Biserica parohială reformată din Râu Alb
- Mănăstirea Coroiești
- Monumentul eroilor din Primul Război Mondial – Râu Alb
Poteci tematice
Descrierea acestor obiective se găsește în pagina ”Trasee turistice”
Obiective turistice
pe o rază de 50 km distanță de la Sălașu de Sus
monument istoric
Cetatea Mălăiești este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Mălăiești.
A fost construită de familia nobiliară Cândreș de Sălaș aproximativ în anul 1380.
Se remarcă un donjon înconjurat de o incintă inelară din piatră, la care au fost adăugate ulterior 4 turnuri poligonale.
Construcția și dezvoltarea acestei construcții cu rol de apărare s-a făcut în mai multe etape.
Etapa I – sfârșitul sec. XIV – a fost construit turnul donjon.
Etapa II – înălțarea turnului donjon și a construirea zidurilor de apărare.
Etapa III – în jur de anul 1588 au fost adăugate alte 4 turnuri poligonale.
În urma răscoalei curuților din sec. XVII, cetatea a fost distrusă.
Începând din anul 2012, cetatea a fost restaurată, iar acum este deschisă spre vizitare.
Centrul Local de informare Turistică Sălașu de Sus
monument istoric
Aparține epocii medievale târzii (sec. XIV-XVIII)
Cetatea a fost simbolul cnezatului Sălașului între secolele XIV-XVII. Incinta este dreptunghiulară, cu laturile de aproximativ 99/35 m, fiind înconjurată de un zid gros de 1-1,10 m.
La colțurile incintei, ca și pe laturile ei, au existat odinioară turnuri.
Interiorul incintei adăpostea casa de zid a cneazului și o capelă de curte, cu turn-clopotniță, întemeiată cel mai devreme în jurul secolului XVII și transformată ulterior în capelă calvină.
Cetatea feudală a fost ridicată în Evul Mediu târziu. Se spune că nobilul din ținutul Sălașului, după ce a construit în apropiere o cetate (cetatea Mălăiești n.n), și-a amenajat aici o reședință mai confortabilă, ridicând în jurul unei curți interioare camere mai spațioase și mai luminoase decât cele ale fortificațiilor.
Se pare că locul nu a fost ales la întâmplare. Aici era deja un turn mai vechi, care a fost integrat în noua construcție. Vechiul turn fusese construit ca să apere intrarea în sat. De aceea avea ziduri groase și ferestre înguste, de fortificație.
Arcașii puteau supraveghea de aici zona, fără a fi țintiți la rândul lor.
Poarta era joasă. Asta înseamnă că nu se intra călare în curtea interioară. Intrarea în turn era mai jos de nivelul solului, iar la ușă nu se putea ajunge decât cu ajutorul unei scări de lemn, care noaptea sau în caz de pericol era trasă sus. Se mai văd încă spărturile din zid unde era prinsă mica platformă de lemn din fața ușii.
Camerele de locuit aveau ferestre cu ochiuri de sticlă, făcute manual. Deasupra ferestrelor au fost construite bolți de cărămidă, din care s-au păstrat doar câteva bucăți.
sursa: Curtea cnezilor Cândreș din Sălașu de Sus – Wikipedia
Peștera ”Gura Cetății” se află pe cursul subteran al pârâului Ponorici, în apropierea satului Peștera.
Are o lungime de numai 200 de metri și o diferență de nivel de 19 metri.
Peștera are la intrare o galerie cu deschiderea de circa 10/7 metri.
În interior galeriile se îngustează făcănd 5 schimbări de direcție. În sala terminală pot fi întâlnite urme de guano produse de coloniile de lilieci.
Localnicii spun că în apele pârâului trăiește o specie de raci.
Pentru vizitare trebuie să aveți cizme din cauciuc și lanterne.
Nu se recomandă vizitarea după ploi abundente.
Legenda spune că în urmă cu mulți ani, această peșteră a adăpostit comori importante furate de la oamenii din împrejurimi.
Hoții au ferecat intrarea cu porți grele și lacăte ca nimeni să nu poată ajunge la comoară.
Dar un om de la care hoții au furat mai mult aur, s-a hotărât să caute ”iarba fiarelor” cu care se spune că poți topi orice lacăt și să pătrundă în peșteră. Încercările lui au fost zadarnice, nu a găsit ”iarba fiarelor” și s-a hotărât să sape în stâncă, dar peretele era prea gros.
Atunci a început să se târască prin spatele peșterii pe unde intra părăiașul Ponorici, dar a fost surprins de hoți și aceștia s-au decis să mute comoara, ascunzătoarea fiind compromisă.
Și astăzi, dacă privești cu atenție stânca de la intrarea în peșteră, s-ar putea să obserivi niște găuri despre care se spune că au fost locurile de fixare ale porților.
Fânețele cu narcise de la Nucșoara
Fânețele cu Narcise sunt un loc căutat și apreciat de turiști tocmai pentru numărul mare de narcise sălbatice care populează locul dintre Sălașu de Sus și Nucșoara.
Localnicii spun că primele narcise au fost aduse acolo de către un olandez în jurul anului 1900.
În schimb, oamenii de știință susțin că aceste plante autohtone sunt relicte ale erei postglaciare, care au supraviețui alături de iriși și mărarul sălbatic.
Narcisele sălbatice sunt mai mici decât cele de cultură, dar au un miros foarte puternic și plăcut. S-au înmulțit spontan și acum ocupă o suprafață de circa 20 de hectare.
Fânețele cu narcise sunt Arie naturală protejată încadrate în categoria a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip botanic), incluse în teritoriul Geoparcului International UNESCO Țara Hațegului. Alături de narcise, în acest areal trăiesc câteva specii de fluturi rari (fluturele grilaj, fluturele frunză și fluturele furnicilor).
În fiecare an, în preajma sărbătorii Sfinților Constantin și Elena, în Fânețele de la Nucșoara se dă ștartul Festivalului Narciselor, un eveniment care durează 2 zile și include mai multe manifestări cultural-sportive.
Vizitatorii sunt invitați să admire florile, dar să nu să le rupă!
GPS: 22056`35,309“E / 45030`07,043“N
rezervație naturală de tip botanic
Fânețele cu Narcise sunt un loc căutat și apreciat de turiști tocmai pentru numărul mare de narcise sălbatice care populează locul dintre Sălașu de Sus și Nucșoara.
Localnicii spun că primele narcise au fost aduse acolo de către un olandez în jurul anului 1900.
În schimb, oamenii de știință susțin că aceste plante autohtone sunt niște relicve ale erei postglaciare, care au supraviețui alături de iriși și mărarul sălbatic.
Narcisele sălbatice sunt mai mici decât cele de cultură, dar au un miros foarte puternic și plăcut. S-au înmulțit spontan și acum ocupă o suprafață de circa 20 de hectare.
Fânețele cu narcise sunt Arie naturală protejată încadrate în categoria a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip botanic), incluse în teritoriul Geoparcului International UNESCO Țara Hațegului. Alături de narcise, în acest areal trăiesc câteva specii de fluturi rari (fluturele grilaj, fluturele frunză și fluturele furnicilor).
În fiecare an, în preajma sărbătorii Sfinților Constantin și Elena, în Fânețele de la Nucșoara se dă ștartul Festivalului Narciselor, un eveniment care durează 2 zile și include mai multe manifestări cultural-sportive.
Vizitatorii sunt invitați să admire florile, dar să nu să le rupă!
Cascada este situată în Parcul Național Retezat, pe Valea Nucșoarei, la 1050 m altitudine, în drumul spre refugiul Pietrele sau spre lacurile din Retezat.
Cascada colectează apele pârâurilor Pietrele, Stânișoara, Galeșu și Valea Rea pe care le revarsă de la o înălțime de aproximativ 15 metri.
Se poate ajunge cu autoturismul până la Cârnic și apoi pe jos cca 20 min.
Mulțumim mergpemunte.ro pentru imaginile filmate la cascadă.
Legenda spune că o fată de cioban pe nume Lolaia, pe când cobora cu oile de la munte, a fost atacată de o fiară îngrozitoare care i-a omorât toată turma. Cuprinsă de disperare, fata s-a aruncat de pe stânci și în locul în care a murit s-a format cascada Lolaia, ale cărei șuvoaie de apă reprezintă imaginea cosițelor ei albite de drama prin care trecuse.
Este o arie naturală protejată întinsă pe versantul stâncos al Vârfului Poieni, cu o suprafață de 0,8 hectare, la altitudinea de 350 de metri. Face parte din Geoparcul Dinozaurilor “Ţara Haţegului”.
Accesul se face din DN66, între localtățile Ciopeia și Ohaba de sub Piatră, pe un drumeag care se desprinde chiar la capătul Viaductului Ciopeia pe malul stâng al pârâului Poieni.
Vegetaţia acestei rezervații numită de biologi “xerică”, adică adaptată condiţiilor de uscăciune, este unică prin faptul că aici crește o specie rară de pătlagina de stâncă (Plantago holosteum), întâlnită constant doar aici. Este o specie de pătlagină clasificată ca relict glaciar (o rămăşiţă a unei flore dispărute). Pe glob mai sunt cunoscute doar 200 de tipuri diferite de pătlagină.
Vîrful Poieni cu toate că are un aspect arid, de pe el poate fi admirată întreaga panoramă a Țării Hațegului și priveliștea încântătoare spre munții Retezat.
GPS: 22058`19,762“E / 45058`00,6“N
Accesul spre ruinele podului se face din DN66, între localtățile Ciopeia și Ohaba de Sub Piatră, pe un drumeag care se desprinde chiar la capătul Viaductului Ciopeia pe malul stâng al pârâului Poieni.
Unele ipoteze susțin că podul se înscrie pe traseul unei rețele de drumuri construite de romani pentru accesul mai rapid în Dacia, cunoscută sub numele de ”drumul roman”. Alte păreri (dr. Gică Băieștean), susțin că nu există nici o consemnare că podul ar fi fost construit de romani, ci mai degrabă ar putea să facă parte dintr-un drum medieval care făcea legătura dintre Hațeg – Valea Jiului și Tărgu Jiu.
Localnicii spun că mortarul care încă se mai vede între elementele ruinelor, este foarte rezistent datorită unei rețete speciale preparată cu lapte de vacă.
Localizare: între satele Ciopeia, comuna Sântămăria-Orlea și satul Ohaba de sub Piatră, comuna Sălașu de Sus.
Biserica aparține cultului ortodox. Edificiul este înscris în lista monumentelor istorice din România.
Arhitectura edificiului este predominant romanică dar se observă și influențe gotice (portalul vestic).
Zidurile groase de 1,5 m, sunt ridicate din piatră și bolovani de râu. Biserica este acoperită cu șindrilă (lemn), iar clopotnița a fost construită în exteriorul navei.
Pictura bisericii, finalizata în anul 1779, a fost făcută de ”popa” Simion Zugravul din Pitești.
Ctitorii acestei biserici au rămas necunoscuți la fel și data certă a zidirii ei. Unii istorici susțin că data zidirii a fost în perioada imediat următoare inveaziei mongole (1241-1242), alții prin analogie, menționează perioada anilor 1550-1650. Cea mai veche mențiune scrisă despre această biserică datează din 16 octombrie 1666.
Este cunoscută și sub numele ”Biserica din Ulița Mare”.
Arhitectura bisericii respectă tradiția lăcașurilor de cult din Transilvania secolului XVII.
În timpul invaziei turcilor din 1788, biserica a fost incendiată și acoperișul s-a prăbușit. A fost reparat în anul 1791.
Actualul turn a fost adăugat în anul 1853.
În anul 1904 au fost supraînălțate zidurile. Au mai fost făcute renovări în anii 1978 și 2009, iar în anul 1993 biserica a fost resfințită.
Vechimea edificiului nu este menționată nici în documentele secolulului XVII și nici în harta iosefină (1769-1773).
Cunoscută și sub numele ”Biserica de peste apă” , ”Biserica iobagilor” sau ”Biserica nemeșilor”, este ctitoria nobililor Sărăcin.
Biserica a fost construită în două etape, prima începută la mijlocul secolului al XV-lea, iar în a doua etapă biserica a fost reclădită din piatră și terminată între anii 1519-1536.
Deasupra ușii de la intrarea în biserică se vede și acum o pisanie, scrisă în limba slavonă, care descrie etapele ctitorii acestei biserici.
La sfârșitul secolului al XVII-lea, Samuel Keresztessy, proprietarul lăcașului, l-a donat iobagilor ortodocși din Sălașu de Sus, de unde și numele de ”biserica iobagilor”.
Traducerea textului Pisaniei din limba slavonă de pe Turnul Clopotniță:
”S-a început această biserică de Sărăcin, fiul lui Sărăcin și Ionașu, fiul lui Sărăcin. Și această biserică demult s-a terminat. Aceasta și Mihaiu, fiul lui Ioanăș, a început-o din piatră. Mihaiu a murit. Sărăcin și fiul său Fărcașu și nepotul său Iancul și M(ama) lui Sărăcin, Mărghita, și Jupânița sa, Dorca, și a lui Jupan Mihai, Anca, au terminat biserica în nu(mele) Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în luna iulie 21, văleat (1519-1536).”
Biserica datează de la mijlocul sec. al XV-lea . În arhitectura bisericii se remarcă influențe gotice, specifice bisericilor din zonă.
Pagina în lucru
În satul Râu Alb există un monument dedicat Regelui Ferdinand și eroilor din Râu Alb căzuți în Primul Război Mondial, construit în anul 1920 de săteni și primarul de atunci, Ioan Stoicuța. În mijlocul monumentului se găsea efigia Regelui Ferdinand și stema regală, însă, acestea au fost distruse de comuniști în anul 1948.
După 70 de ani, în anul 2018, monumentul a fost reîntregit.
În fiecare an, la 25 octombrie are loc o ceremonie de depunere de coroane.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.